Monoton


Felinare reci

    picură anemic

    stropi de praf

Chipuri anonime


Clădiri de smoală

    fără oameni, fără ferestre


Copaci de calcar

    fără frunze, fără scoarță


Trotuare strâmbe

    fără oameni,

    fără sfârșit.


Nuferi sintetici

    se scaldă...

    în tălpi simetrice

    nepământesc.


Păsări oarbe

    ciripesc monoton


Paie cu scoarță

Prin păr
flori de oțel,
albine guturale
vâjâie subțire.

Scoici se scaldă
în pielea sărată.
Oceanul solar
piaptănă văzduhul.

Salcâm întins de-a latul
oftează ciripiri,
în iarba ploioasă
se disolvă

Ploaie

pleoape de bumbac
scârție în fereastră
fără somn

degete de paie

rădăcini nebune
șuieră prin par
voci de vânt

câte o frunză
fără calciu
picură

ploaie fără culoare

Spre cărare

În ochii nisipoși
fără rădăcini
transpiră
Țărână de argint

În unghii de rouă
ultraviolet
furnici se închină

Pe furiș
obraji de ceară
înfloresc
Țărână de argint 

Fără ploaie

în scoarță de cărbune 
roșu înfloresc 
frunze de sare  
  
tălpi de pietriș 
departe 
de albastru 
pășesc 
dincolo de alb 
  
pleoape de rugină 
scânteiesc 
rădăcini de ață 

Scoarţă

fire de păr 
trecători de oşti 
la ferestre 
fulguiesc scântei 

tălpi din mov 
printre frunze strâmbe 
se scald 
aproape de înserare 

frunţi ştirbe 
"sfârşiri" 
îngână scorţuros

Străzi fără gropi 


Dealuri de rugină 
Ţes arsură bătrânească 
Prin şoaptă, secera uşor 
Zile fără umbră 

Dame prăfuite 
Scutură în depărtări, 
Vânt arsenic 

Nori fără hotare 
Adie veşted





Eclipsă 

zori de zi 
în roşcat 
ard în piele 

zile în gri 
pietre chioare 
râuri macină 

păduri căprui 
mistuie în amorţiri

Târziu 

Fărâme de viaţă 
Cern în vânt 

Trotuare pustii 

O rază ştirbă 
Mai chinuie apusul 

Arbori amorţesc 

Începe a ploaie 
Se întunecă

..

Stins 

Ape tulburi în amurg 
Stau să picure 
Arsură de aramă 

Pe cerul secetos 
Arde un nor 
Spre neant 

La răsărit 
Va fi totul stins 




Zile senine

prin raze solare
frunze cad şi mor

arbori palizi
rădăcini îşi scutură

fiinţe se nasc
mocirlă fără scop

zile senine
şi n-am existat

Ceaţă 

În urmă-mi bântuie, 
ecou smintit. 
Fără să vreau, 
printre frunze înaintez. 

În urmă las mătase, 
nopţilor senine. 

Pe străzile mocirloase 
lumina odăilor, 
uşor se înfundă. 


Zile în șir
Om fără chip

---


-Multumesc singurului cititor al blogului pentru vizite. Momentan nu am inspiratie.

 Timpuri reci 
  
 Zgomot de Primăvară 
 de-ar vrea... 
 Să-mi între în oase 
 fără să ploaie 
  
 În ochii codrilor 
 cerul stă să cadă 
 să-i scuture de viață 
  
 mă infrigurez. 

 Buze uscate 

  
 Amurg al pietrelor cu grai 
 Ține-mă de mână 
 Să rătăcim în negura vidului 
 spre nemurire 
  
 Pădure de mătase
Te întuneci adânc în tine
 Te mistui cu șoapte dulci
 te împietrești 
  
 Veșnic drumetiu al cerului 
 Fără aripi, fără suflet 
 Lutul suspină, 
 flori de Noiembrie 


Niciodată


azi am strălucit 
dar n-au fost stele 
negura m-a îmbrăţişat 
şi-am apus 

trupul murmură blesteme 
şi nu-i găsesc calea 
printre arbori tulburi 
continui să rătăcesc 

pierdut între poteci 
de-aş arde în flăcări
stelele vor veni 
voi străluci îndeajus! 

Astă seară


siluete nebănuite
în întuneric licăresc
umbrele de altădată
se nasc și mor

peste mocirla rece
apusul picură
naivă mătase

la colț de stradă
zâmbet funerar

Acasă

timpul jupuit de murmurul
celor fără grai
cerne zăpadă neagră
peste a noastre cavouri
umede și reci

mocirla ne îneacă
acru e cel ce ne-a născut!

totul în urmă-i sterp
 n-am să văd poteci necălcate
pământul sub picioare să se scufunde!
în vecie să ne prăpădim.

sângele să curgă
în vecii vecilor totul să moară!



Toamnă târzie

e frig şi nu e nimeni
afară e frumos
se văd doar stele
şi nu e nimeni

e linişte în oraş
frunzele îmi învelesc
drumul fără casă
noapte amară

pe străzile reci
trupuri goale
încep să tremure în vânt
spre nicăieri 





Nuc

În al meu trup
suflete de mâl trăiesc
hidoasă veşnicie
mă chinuie

fusta ţi-e udă
de-atâta bocet şi suspin
nu-i al nostru
nu-i al lor
nici al nimănui

nu-mi da blestem
în nesfârşite
nu mă va ucide





Abonați-vă la: Postări (Atom)