La si 37

                      Prefaţa orbilor

Se spunea...
Când incâ,
Soarele nu dormea,
Leneş,
Pe-o stâncă.

Un chip,inestetic suspină.
O ploaie tânguită peste odaia de lut,pe ţiglele arse de soare.
Oasele atrofiate,săngele-n tâmple coagulat,dinţii galbeni crâşnesc.În menghină palma se transformă.
Acele cu hiv infipte-n venă.

                     Nouri de plumb

Printre lacrimi de arţar.
Atroce lichefiere de durere pe altarul feroce plin de fiere.

Trezit din insomnie,astrele fac un nou veşmânt împietrit în fericire,
O petală,
O oarecare petală,
De fluturi miruită,zace-n palmă.Se miră stupefiat !!
Atâta blandeţe glorioasă,dupa atâta ploaie oteloasă
Totul-n ceaţă !!

Ce să facă?
Să o ocrotească?
Întâi o priveşte,altceva n-ar avea ce...
Creierul spunea :"Distruge","Alungă",Ucide''.
-O prefaţă in praf de smoală a cea ce se numeşte gândire-
Inima -afectivă-,răspunde:
"Ocroteşte,doar s-a sacrificat nu?
Sa cadă-n palma-ţi catifelată,ca smirghilul,
Uite cât este de nobilă...
Culoarea,parfumul şi magia..."

Urâtul slab si devorat,
De propriul sine sonat,
Decide.
Pumnul sa ramâna veşnic deschis,
De dragul sacrificiului de vis.