Tărâmul aurorelor
artistul a încetat cerul să-l picteze
şi-a început să ploaie
pe frunzele primăverii
lacrimi de rugină

iluzia a prins viaţă...

într-o visare continuă trăiesc
mă ascund
adânc în mine
după fuste colorate
unde întunericul
de existenţa sa nu e conştient

iluzia şi-a ales victima...

 în absenţa luminii
odaia a fost tot ce-am avut
pe tărâmul aurorelor
mă va abandona
şi niciodată nu voi ştii
unde-am fost
şi unde voi fi.

iluzia şi-a ucis victima...

rătăcesc
plin de uimire
în imensitatea mea
totul a rămas aşa cum a fost
şi n-am sţiut
că-mi voi simţi lipsa

iluzia s-a sinucis...